 |
| Sozu, Tucone, Piras e Sassu. Url imàgine |
Su 10 de cabudanni de su 1976 si nche
morgeit unu intre sos improvisadores prus mannos de Sardigna: tziu
Barore Sassu. Banaresu, classe 1891, comintzeit a cantare in subra de
sos palcos in su 1908. S'esòrdiu in bidda sua, cun Pitanu Morete, petzi
pro unu refudu de tziu Gavinu Còntene, silighesu. Tziu Barore naraiat
chi Còntene non cheriat andare a Bànari pro non patire sa matessi sorte
de un'esatore de sas tassas chi, in cussa bidda, bengeit fertu a morte,
fatu a cantzos e cotu in furru.
«Posca so andadu a Lìbia e b'at
àpidu gherra in Europa - nargeit Sassu intervistadu dae Pàulu Pillonca in su
1975 -. Ma a pustis apo sighidu sa carriera e in su 1919 apo connotu a
Tucone. Deo e issu fìamus sos primos poetas giòvanos a cantare cun sos
mannos: Pirastru, Cuca, Morete, Testone, Cubeddu e àteros».
Sa
gherra connota peri sas trintzeas, Sassu nche l'at giuta peri sas biddas
a ue lu cramaiant a cantare, dae su 1919 (pagadu 15 francos) finas a
cando - dae su 1932 a su 1937 - fascismu e Crèsia no ant disinnadu chi
fiat mègius a los tuponare, sos poetas a bolu. A pustis giai si podiat
cantare, renuntziende però a temas de màdrighe polìtica o chi tocarent
sa religione.
Pro custa chistione Sassu at semper contivigiadu s'òdiu suo contra a sos preìderos. Non si fidaiat nemmancu de Pedru Casu, su lessicògrafu belchiddesu: «Mi pariat prus farsu chi non giustu. Grandu amigu de sos poetas ca fiat poeta issu puru. Ma no est chi nos at agiuadu, no. Sa finta faghiat de nos agiuare. Deo non nde creia mai de cussa gente. Totu los apo esaminados: giughiant s'ànima niedda comente sa bestimenta».
Sas garas suas, mescamente cun Remundu Piras e Barore Tucone («cando cantaia cun issos sas pratzas si populaiant»), nche sunt coladas a s'istòria. E finamentas sas polèmicas cun sos poetas "a taulinu" («A Prantaferru li doled un'ogiu / c'ha bidu sos poetas in su palcu / e nd'ha fattu un'ispessia 'e ricalcu / in sa foglina sua copiativa / cun d'una agressione retroattiva / chi imitat su ranocchiu in su pogiu»), iscraos, pro issu, de su «disisperu de sos bator muros».
Sassu sa pinna l'impreeit finamentas pro si nde befare de sos banaresos
ca nât chi in sos suterràneos de sa crèsia de Nostra Segnora de Sea
b'aiat unu siddadu («Pòveros acudide a su siddadu ch'acolla s'ora de bos
arrichire»).
Sassu canteit peri sos palcos finas a su 1973, tres annos in antis de si rèndere
«Fiat unu faru luminosu - gasi Brunu Agus, poeta gairesu intre sos improvisadores prus mannos in atividade - e finamentas oe bidimus sa lughe sua. Ma est beru finamentas chi como semus atraessende unu tempus feu e custos òmines non sunt apretziados pro su valore e sas fainas issoro, pro su chi ant lassadu a sa Sardigna in contu de cultura e de limba. A dolu mannu nostru oe ruet una ricurrèntzia ma non b'at initziativas pro l'ammentare. Bànari si tenet unu nùmene est gràtzias a tziu Barore. Ma no est Bànari ebbia chi li depet èssere reconnoschente, sa Sardigna intrea».
S'arresonada cun Agus est istada s'ocasione pro sestare unu cunfrontu intre sas garas de eris e sas de oe. «Mi timo - at annantu - chi si tziu Barore biveret in custos tempos non diat devènnere tziu Barore. Sa poesia naschet intre su poeta e sa gente. E a nois nos càpitat de no la bìdere nemmancu sa gente ca a bias nos nche ponent in pratzas iscurigosas o cun sos faros puntados a cara. Un'ambiente fritu chi cunditzionat s'improvisatzione. Non podimus nàrrere chi sas garas de oe sunt che a sas de sos annos chi cantaiat Sassu».
Ite nos abarrat, tando, de tziu Barore? «Su bonu de sa gente - at serradu Agus - depet cumprèndere chi si diamus pònnere in pabiru totu sas garas chi at cantadu bi diat essire un'entziclopedia. Est unu patrimòniu sena làcanas, su suo. Tocat de lu valorizare, pro su venidore de sa poesia a bolu e de sa cultura nostra».
